Magistrații instanței supreme au decis că procurorii din dosarul 10 august nu au încălcat legea

Publicat: 28 10. 2019, 17:13

„Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 3P din 3 aprilie 2019, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. 5/P/2019. Definitivă”, se arată în minuta magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Este vorba despre recursul față de o decizie a procurorilor CSM, din 3 aprilie, prin care a fost respinsă acțiunea disciplinară efectuată de Inspecția Judiciară pe numele procurorilor militari Gheorghe Cosneanu și Codruț Mihalache.

Inspecția Judiciară a efectuat, în octombrie 2018, verificările pe numele procurorilor militari Gheorghe Cosneanu, Codruț Mihalache și Bogdan Pîrlog, aceștia fiind cercetați pentru încălcarea dispozițiilor privind repartizarea aleatorie a dosarului din 10 august.

Procurorii militari au fost cercetați pentru că ar fi încălcat ordinele și procedurile interne privind ancheta protestului din 10 august 2018. Concret, aceștia au instrumentat cauza protestului înainte ca dosarul să fie preluat de către secția militară din cadrul Parchetului General.

După mutarea dosarului la Parchetul General, aceștia s-ar fi ocupat în continuare de caz, fiind delegați la Parchet, deși un ordin interzice acest lucru.