Mai multe cluburi din București organizează petreceri ”de adio” pentru fumători

Publicat: 13 03. 2016, 20:14

Legea prin care se interzice complet fumatul în toate spațiile închise va intra în vigoare pe 16 martie.  Din această dată, cine va fi prins că fumează în cluburi, baruri, la birou sau în magazine poate primi o amendă de până la 500 lei, iar proprietarii spațiilor riscă suspendarea activității.

„Marți, pe 15 martie, în toată țara vor avea loc petreceri de „adio” pentru fumători”, se afirmă în comunicatul transmis de clubul Drunken Lords, din Centrul Vechi.

Reprezentanții companiei de consultanță imobiliară Regatta Real Estate au estimat, săptămâna aceasta, că Legea antifumat va afecta grav cel mult 5% din restaurantele și cluburile din România.

„Legea antifumat va crea mici probleme pentru că sunt foarte dure normele de aplicare. Inițial va fi un șoc și consumul va fi afectat, dar apoi clienții se vor obișnui”, a spus președintele Regatta, Eduard Uzunov.

Legea are deja ca efect creșterea cererii pentru spații cu terase pentru restaurante sau cluburi. Un alt efect este creșterea cererii pentru spații de la companii care doresc să deschidă așa numitele cluburi private de trabucuri, des întâlnite în străinătate, în care nu au acces decât membrii, potrivit consultanților imobiliari.

Aproximativ 5 milioane de români fumează, iar România nu era printre ultimele țări din Europa în ceea ce privește legiferarea fumatului în spațiile publice. În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spatiile publice închise, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, scrie stireaph.ro.