Mai mulți migranți au fost prinși cu ajutorul unui dispozitiv de supraveghere cu termoviziune lângă frontiera cu Ungaria

Publicat: 29 12. 2019, 14:20

Polițiștii de frontieră din Borș, județul Bihor, au observat, sâmbătă, cu ajutorul aparaturii cu termoviziune, un grup format din 20 de persoane care mergea pe jos, peste câmp, spre Ungaria.

Grupul a fost prins la 500 de metri față de linia de frontieră, iar cele 20 de persoane au fost duse la sediul Sectorului PF Borș.

Grupul este format din 11 cetățeni din Irak, cinci din Siria, trei din Iran și unul din Afganistan, dintre care 15 sunt adulți cu vârste cuprinse între 18 și 52 de ani, și cinci minori cu vârste între 12 și 17 ani. Aceștia sunt solicitanți de azil în România și intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Tot sâmbătă, polițiștii de frontieră din Valea lui Mihai, județul Bihor, au oprit pe DN 19, la intrare în localitatea Valea lui Mihai, două taximetre în care au găsit 11 cetățeni străini.

La sediul Poliției de Frontieră Valea lui Mihai, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetățeni din Siria, adulții având vârste cuprinse între 24 și 34 de ani, iar minorii între 11 luni și 13 ani.

Migranții au declarat că se îndreptau spre frontiera cu Ungaria pentru a trece granița și a ajunge apoi într-un stat din vestul Europei.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.