Manda: Protocolul SRI-ÎCCJ nu are procedură legată de infracțiuni, ci transfer de informații tehnice

Publicat: 18 04. 2018, 17:30

„Am solicitat să vedem dacă există protocol între SRI și CSM. Există și este denunțat. Am solicitat să ne parvină la Comisie și mai este un protocol pe care l-am văzut între ÎCCJ și SRI. Ne-am uitat cu atenție pe acest protocol care este în vigoare. Nu are niciun fel de procedură legată de infracțiuni, ci are mai degrabă chestiunea de transfer de informații tehnice securizate, atunci când se vorbea de solicitarea de mandate securizate cu sistem informatizat. Nu cred că sunt foarte multe lucruri de discutat aici”, a afirmat Manda.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) și Inspecția Judiciară (IJ) au încheiat protocoale cu Serviciul Român de Informații. Surse judiciare au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au încheiat un protocol cu Serviciul Român de Informații în anul 2012, protocolul fiind denunțat în 2017.
Inspecția Judiciară (IJ) a încheiat, de asemenea, protocol cu Serviciul Român de Informații în anul 2016 și la fel și reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care au semnat și ei un asemenea document cu SRI, potrivit sursei citate.

Serviciul Român de Informații a desecretizat, la sfârșitul lunii martie, protocolul încheiat în anul 2009 cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În luna octombrie 2017, președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, declara că sunt în vigoare 65 de protocoale încheiate între Serviciul Român de Informații (SRI) și diverse instituții ale statului, dar membrii comisiei nu au apucat să verifice în ce masură respectivele protocoale respectă legislația existentă.

Totodată, nu mai puțin de 52 de instituții aveau încheiate protocoale pentru protejarea datelor. Asta după ce cu câteva luni înainte Eduard Hellvig, șeful SRI, anunța că a decis denunțarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI cu alte instituții, care nu se corelează cu modificările legislative intervenite de la momentul încheierii.