Măsuri mai drastice pentru combaterea violenței domestice. Regulile pe care agresorii vor fi obligați să le respecte

Publicat: 28 02. 2017, 15:25
Actualizat: 07 05. 2018, 15:55

„Principalele modificări vizează stabilirea unor norme prin care se acordă posibilitatea instanței de a dispune măsuri de control și prevenire a încălcării ordinului de restricție precum: obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanță, potrivit împrejurărilor, la secția de poliție competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție și obligarea agresorului de a da informații organului de poliție cu privire la noua locuință, în situația în care prin ordinul de restricție, s-a dispus evacuarea lui din locuința familiei”, potrivit proiectului de lege pentru completarea articolului 23 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

Statul trebuie „să împiedice și îndume agresorii” ca să nu mai încalce drepturile victimei, a susținut inițiatorul proiectulului de lege, fostul deputat independent Remus Cernea, în expunerea de motive a actului normativ.

„Statul trebuie să le garanteze cetățenilor principalele drepturi ale omului, printre care sunt dreptul la viață și dreptul la integriatte fizică și psihică. Măsura prevenirii încălcării ordinului de restricție îl va țin pe agresor sub supravegherea poliției, acesta va fi intimidat și i se vor inhiba pornirile agresive/criminale. Trebuie ținut cont de faptul că victimele prind curaj să depună plângere și să ceară ordin de protecție împotriva agresorului abia atunci când nu mai pot suporta chinurile și bătăile îndurate. Nu putem aștepta ca un agresor să încalce ordinul de restricție pentru a fi pedepsit”, susține inițiatorul proiectului de lege, fostul deputat independent Remus Cernea. Proiectul de lege a fost adoptat în unanimitate, iar Camera Deputaților este for decizional.

La fiecare 30 de secunde, în România o femeie este bătută de partenerul ei, iar 3 din 10 românce declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani, Aceste cifre dezvăluie o realitate dramatică pentru care autoritățile nu au reușit încă să găsească o soluție. Chiar dacă legea privind violența domestică a fost modificată în 2012, oferind persoanelor agresate în familie instrumentul legal al ordinului de protecție, care le poate apăra de cei care le spun la violențe, aceste schimbări legislative au fost mai mult teoretice, pentru că până la ajungerea în instanță a unui astfel de dosar poate trece chiar și un an de zile.

Începând din septembrie anul trecut, însă, în România a intrat în vigoare Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, numită și Convenția de la Istanbul, iar acest lucru înseamnă că statul român trebuie să treacă rapid la armonizarea legislației cu prevederile documentului, astfel încât femeile și, implicit, copiii să beneficieze de protecție sporită în cazul agresiunilor domestice. Concret, cele mai importante trei măsuri pe care autoritățile trebuie să le ia sunt introducerea în lege a prevederii potrivit căreia atunci când o femeie depune o plângere ea nu va mai putea s-o retragă, a mențiunii că agresorii care nu respectă ordinele de restricție și protecție impuse vor fi și cercetați penal, și nu vor rămâne doar cu amenda, așa cum se întâmplă în prezent, dar și includerea pe viitor în Codul Penal și de Procedură Penală a unor noi infracțiuni precum crimele de onoare, căsătoria cu forța sau mutilarea genitală.