MĂSURI. Poliția Română, în pas cu vremurile: Va fi implementat un sistem IT de recunoaștere facială pentru identificarea suspecților

Publicat: 11 05. 2020, 10:47
Actualizat: 12 05. 2020, 13:43
Poliția Română, în pas cu vremurile Va fi implementat un sistem IT de recunoaștere facială pentru identificarea suspecților

Poliția Română va folosi un program de recunoaștere facială pentru identificarea persoanelor care va conduce la facilitarea procesului de găsire a suspecților. Implementarea acestui sistem face parte dintr-o serie de măsuri de modernizare a instituțiilor statului. 

În cursul acestui an, Poliţia Română va fi dotată cu un sistem IT de recunoaştere facială a persoanelor după imagini foto sau video. Programul a fost achiziţionat prin licitaţie pentru suma de 4,779 milioane de lei fără TVA, de la Dataware Consulting, relatează profit.ro.

Compania Dataware Consulting a fost înfiinţată în anul 2011, are ca obiect activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client). În anul 2019, cifra de afaceri a fost de 27,76 milioane lei. Dataware Consulting este controlată de Cătălin Cristian Georgescu (52%) şi Constantin Adrian Savu (48%).

La licitaţia deschisă de MAI au mai depus oferte: asocierea formată din Tech Source Consulting-Cymbiot Solutions-Avatar Software, Starc4sys SRL, RECO 3.26 şi Idemia Identity&Security France.

În 2018, Dataware Consulting a mai câştigat, ca unic ofertant, o licitaţie organizată de MAI pentru furnizarea unui laborator IT.

MĂSURI. Care sunt beneficiile unui sistem de recunoaștere facială

„Implementarea unei tehnologii în domeniul recunoaşterii faciale va permite Poliţiei Române să includă această metodă ca măsură în combaterea şi elucidarea cazurilor asociate furtului de identitate sau documentelor pierdute sau furate, precum şi identificarea suspecţilor care comit sau intenţionează să comită fapte de natură penală (terorism, infracţiuni cu violenţă etc.).

Soluţia va duce la îmbunătăţirea colectării datelor/informaţiilor şi a instrumentelor de analiză a acestora în cadrul activităţilor informtiv-operative şi de cercetare penală şi la extinderea cooperării şi a acţiunilor de prevenire şi combatere a formelor de criminalitate gravă şi terorism”, se arată în caietul de sarcini al licitaţiei.

Sistemul IT va fi livrat in termen de 250 de zile. Poliţia Română a încercat şi în 2016 să atribuie acest contract, dar a anulat procedura invocând abateri grave de la prevederile legale.