Medic român din Las Vegas: „În România, foarte multe teste Covid-19 se fac prost!”

Publicat: 13 10. 2020, 11:43
Medic român din Las Vegas: „În România, foarte multe teste Covid-19 se fac prost!” / Foto: captură youtube.com

Cunoscutul medic infecționist Ion Alexie a realizat un video în care le arată colegilor din România cum ar trebui efectuat în siguranță un test Covid-19, pentru a se asigura că pacienții testați sunt într-adevăr negativi. „Dacă nu s-a făcut testul corect, trebuie repetat! Altfel numărul de infecții va exploda!”, a avertizat Alexie.

Ion Alexie, specialist în boli infecțioase, este medicul de naționalitate română care, de când a început pandemia de Covid-19, a realizat numeroase filmulețe pentru a veni în ajutorul colegilor români, scrie adevărul.ro.

În ultimul video, medicul Alexie trage un semnal de alarmă demn de luat în seamă.

„Multe teste Covid se fac prost în România!”

„Am impresia că în România foarte multe dintre testele Covid se fac prost, nu se fac cum trebuie. Vă arăt în acest clip cum trebuie prelevat exudatul nazofaringian cu un Q-tip normal pe care-l aveţi şi voi în România. Partea cu bumbac trebuie să ajungă în spate, în nazofaringe, în spatele nasului. În loc să mergem în sus, prin nas, trebuie să mergem orizontal”, a explicat medicul Alexie.

Ion Alexie le arată medicilor români cât de adânc trebuie să intre bețișorul pentru ca proba să fie corect prelevată și să furnizeze rezultatul corect.

„Dacă nu s-a făcut corect…”

„Arătaţi acest video! Să-l vadă toţi cei care fac testul, medicii şi asistentele medicale. Să-l vadă şi pacienţii, să ştie la ce să se aştepte. Dacă nu s-a făcut corect trebuie repetat şi făcut corect. Altfel numărul de infecţii va exploda exponenţial în România, în următoarele luni. Sper ca toţi să facă testul aşa cum trebuie”, a încheiat medicul Ion Alexie.

L-a tratat pe Michael Jackson în 2003

În 2003, dr. Ion Alexie a fost medicul personal al regretatului rege al Popului Michael Jackson, dar printre pacienții săi s-a numărat și fotbalistul Mihai Neșu, pe care l-a tratat peste Ocean.