Medici reputați cu dosare penale. Burnei, Lucan și Beuran, implicați în scandaluri de corupție

Publicat: 15 02. 2020, 08:28

Renumiți medici din România, adevărate somități în zona lor de activitate, au fost implicați, în anii recenți, în scandaluri de corupție. De la Șerban Brădișteanu, la Mircea Beuran, lumea medicală a fost cutremurată de dosare penale voluminoase.

Mircea Beuran este ultimul medic acuzat că a luat mită. Reputatul chirurg a fost plasat vineri în arest la domiciliu, după ce o femeie l-a acuzat că i-ar fi oferit 10.000 de euro pentru un post universitar, scrie Mediafax.

Mihai Lucan, grup infracțional organizat

Mihai Lucan, unul dintre cele mai respectate nume în chirurgia transplantului din România, a fost acuzat de DIICOT de constituire de grup infracţional organizat.

Lucan ar fi prejudiciat Institutul de Urologie din Cluj-Napoca cu peste cinci milioane de lei după ce ar fi folosit aparatura de acolo pentru pacienţii înregistraţi în clinica lui privată. Dosarul se află încă la procurori.

Gheorghe Burnei, 21 de fapte de luare de mită

Un alt medic este Gheorghe Brunei, de la Spitalul Marie Curie, condamnat în decembrie anul trecut la trei ani de închisoare cu suspendare pentru 21 de fapte de luare de mită, dar decizia poate fi atacată.

Burnei ar fi primit „donații” de la părinți, acestea fiind de fapt mite mascate.

Șerban Brădișteanu, șpagă de sute de mii de euro

Tot în Capitală avem cazul medicului Şerban Brădişteanu, chirurg la Floreasca, acuzat că a luat o șpagă de 500.000 de euro. În 2014, Brădişteanu a fost achitat.

Un an mai târziu, Brădișteanu a fost implicat într-un alt scandal și s-a ales cu un an de închisoare cu suspendare pentru că l-a ținut pe fostul premier Adrian Năstase în spital mai mult decât trebuia, după ce politicianul s-a împușcat superficial în zona gâtului.