Mesaj al ambasadorilor: Românii trebuie să mai facă eforturi pentru a consolida statul de drept

Publicat: 08 12. 2014, 17:50

„Aniversăm, în acest decembrie, 25 de ani de democrație în România. În această perioadă s-au realizat progrese semnificative, vizibile mai ales în organizarea, în mod repetat, de alegeri libere și corecte, îmbunătățirea nivelului de trai, aderarea la UE și NATO. România are sisteme bine dezvoltate, legislație și instituții care servesc la sporirea transparenței, prevenirea și pedepsirea actelor de corupție și promovarea piețelor bazate pe reguli. Aceste sisteme modelează regulile conform cărora ar trebui să funcționeze societatea și generează consecințe pentru cei care nu le urmează”, se arată în „mesajul de încurajare”, transmis românilor, luni, de către însărcinatul cu afaceri al SUA ad-interim, Dean Thompson, ambasadorul Olandei, Matthijs van Bonzel, și ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell.

Mesajul a fost transmis cu ocazia Zilei Internaționale a Luptei împotriva Corupției, care se sărbătorește pe 9 decembrie.

Cei trei diplomați atrag atenția că, în pofida progreselor, „sistemul se confruntă în continuare cu provocări considerabile, de la atacuri în presă la adresa judecătorilor și procurorilor, până la legislație netransparentă care se schimbă frecvent fără consultarea părților interesate”.

„Românii și-au demonstrat deja hotărârea de a fi implicați în viitorul politic al țării lor, de exemplu prin rata de participare de 64% la alegerile prezidențiale de luna trecută. Ei știu că drumul înainte necesită implicare pe fiecare front, fie prin intermediul administrației publice, al societății civile sau al sectorului privat, fie în chestiuni precum buna guvernare, independența sistemului judiciar sau responsabilitatea socială corporativă”, mai scriu cei trei, care le transmit românilor că „trebuie să mai facă eforturi pentru a consolida statul de drept la fiecare nivel al societății și pentru a se asigura că nimeni nu este mai presus de lege”.

Dean Thompson, Matthijs van Bonzel și Paul Brummell dau asigurări că România nu este singură în confruntarea cu aceste probleme, SUA, Olanda și Marea Britanie confruntându-se și ele cu provocări, atât în sectorul public, cât și în cel privat.

„Toate țările noastre trebuie să facă mai mult în lupta anticorupție. Însă cu fiecare nouă generație, țările noastre au făcut progrese în eliminarea corupției. Suntem încrezători că și România va face acest lucru și suntem pregătiți să ajutăm. De Ziua Internațională a Luptei Împotriva Corupției și la sărbătorirea a 25 de ani de democrație românească, îi îndemnăm pe toți cetățenii României, fie ei tineri sau bătrâni, să se alăture cetățenilor țărilor noastre în eliminarea corupției, oriunde s-ar găsi ea”, se mai arată în mesajul de încurajare al însărcinatul cu afaceri al SUA și al ambasadorilor Olandei și Marii Britanii.