METODA extrem de simplă prin care deținuții din Penitenciarul Colibași făceau rost de TELEFOANE MOBILE. Bercea Mondial, prins în timp ce încerca să-și procure unul prin aceeași metodă

Publicat: 07 10. 2014, 05:18
FOTO - Caracter ilustrativ
Un agent șef de la Penitenciarul Colibași a fost trimis în judecată după ce a fost acuzat că a dus unor deținuți 11 telefoane mobile, pentru care a primit în schimb, de la rudele acestora, 1.900 de lei și 500 de euro.
 
Gheorghe Adrian Georgescu, arestat preventiv într-o altă cauză, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Argeș, care îl acuză de luare de mită și introducerea în Penitenciarul Colibași a unor bunuri și obiecte interzise, pentru a fi folosite de către deținuți.
 
Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanței, că în perioada 2012 – 2013, la Parchetul Tribunalului Argeș au fost înregistrate șase denunțuri în care se arăta că Georgescu introducea telefoane mobile în Penitenciarul Colibași, pentru a fi folosite de către deținuți, și primea pentru aceste servicii diferite sume de bani, de la rudele persoanelor încarcerate.
 
„Astfel, în perioada martie – aprilie 2013, inculpatul a primit de la o persoană 7 telefoane mobile și suma de 1.900 lei, pentru a înmâna aceste telefoane unui deținut, 6 dintre acestea fiind introduse în penitenciar de către inculpat, iar în luna august 2013, acesta a mai primit de la o altă persoană 5 telefoane mobile, prevăzute cu încărcătoare, pentru a le introduce în Penitenciarul Colibași, primind în schimb suma de 500 euro”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Argeș. Ancheta în acest caz a fost sprijinită de Serviciul Român de Informații Argeș și de Serviciul Județean Anticorupție Argeș.

Bercea Mondial, prins în timp ce încerca să-și procure un telefon mobil

Tot la Penitenciarul Colibași este anchetată și o altă suspiciune de corupție, în care ar fi implicat Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. În această cauză, Bercea Mondial și fiica acestuia Izaura Anghel sunt cercetați pentru dare de mită, după ce un angajat al Penitenciarului Colibași a reclamat că Sandu Anghel a încercat să îi ofere bani pentru a beneficia de dreptul la muncă și pentru a primi un telefon mobil în penitenciar.

În 18 septembrie, Tribunalul Argeș a emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Sandu Anghel și mandat de arest la domiciliu pe numele Izaurei Anghel. „Din probele administrate rezultă că suspectul Anghel Sandu (…), aflat în executarea unei pedepse în Penitenciarul Colibași, în perioada august – septembrie 2014, a abordat un agent de penitenciar și i-a promis, în repetate rânduri, sumele de 1.000 de euro, respectiv 300 de euro, în schimbul intervenției acestuia pe lângă membrii Comisiei de muncă din cadrul Penitenciarului Colibași, în scopul obținerii pentru suspect a dreptului la muncă în penitenciar, respectiv în scopul introducerii unui telefon mobil în penitenciar, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu”, arătau procurorii Parchetului Tribunalului Argeș care anchetează cauza.
 
Bercea Mondial a fost condamnat la opt ani și nouă luni de închisoare cu executare, pentru că și-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011, iar fiul acestuia, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani și trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În același dosar, soția lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă și instigare la această infracțiune.