Metrorex: Redistribuirea trenurilor de metrou pe linia Drumul Taberei nu va afecta timpii de aşteptare pe celelalte magistrale

Publicat: 17 09. 2020, 21:49
Actualizat: 06 04. 2021, 15:51
Metrorex: Redistribuirea trenurilor de metrou pe linia Drumul Taberei nu va afecta timpii de aşteptare pe celelalte magistrale / Sursă FOTO: Gândul

Potrivit unui comunicat transmis de Metrorex, redistribuirea trenurilor de metrou din flota companiei pe secţiunea nou deschisă în Drumul Taberei nu va afecta timpii de aşteptare pe celelalte magistrale de metrou. Totuși, reprezentanții Metrorex spun că pentru această perioadă de început este posibil să apară şi anumite nesincronizări în funcţionarea optimă a sistemelor, în condiţiile în care din motive externe şi nedorite de Metrorex, această magistrală nu beneficiază încă de trenuri noi.”

Redistribuirea trenurilor din flota actuală pe noua magistrală nu va afecta intervalele de succedare de pe celelalte magistrale

Potrivit comunicatului transmis de Metrorex, redistribuirea trenurilor din flota actuală pe noua magistrală nu va afecta intervalele de succedare de pe celelalte magistrale, deoarece unde va fi necesar vor fi introduse trenuri suplimentare.

„Redistribuirea trenurilor din flota actuală pe noua magistrală nu va afecta intervalele de succedare de pe celelalte magistrale, întrucât sunt introduse în circulaţie trenuri de tip IVA, iar acolo unde este necesar (la orele de vârf de trafic) se vor introduce trenuri suplimentare”, se arată în comunicatul transmis de Metrorex.

De asemenea, directorul companiei mai subliniază că zona Drumul Taberei are circa 300.000 de locuitori, iar raportat la acest număr, capacitatea proiectată pentru transportul călătorilor pe noua magistrală de metrou este de 50.000 călători/oră/sens.

„Pentru această perioadă de început este posibil să apară şi anumite nesincronizări în funcţionarea optimă a sistemelor, în condiţiile în care din motive externe şi nedorite de Metrorex, această magistrală nu beneficiază încă de trenuri noi prevăzute a fi echipate cu cel mai modern sistem de supraveghere şi conducere a traficului(…) Cartierul Drumul Taberei are circa 300.000 de locuitori. Raportat la acest număr, capacitatea proiectată pentru transportul călătorilor pe noua magistrală de metrou este de 50.000 călători/oră/sens. În cadrul acestui proiect, Metrorex are în vedere achiziţia a 13 trenuri noi de metrou care vor permite micşorarea intervalului de succedare de 6 minute”, se precizează în comunicatul semnat de directorul general al Metrorex, Gabriel Mocanu.