Mii de persoane participă în Capitală la un marș pentru unirea Basarabiei cu România

Publicat: 20 10. 2013, 17:14
Actualizat: 05 02. 2019, 17:01

Mii de persoane participă duminică după-amiază, în București, la un marș pentru unirea Basarabiei cu România, care a început în Piața Victoriei și are ca punct final Palatul Parlamentului, unde ar urma să fie desfășurat un steag tricolor de peste 1.000 de metri pătrați.

Participanții, printre care se numără și zeci de cetățeni moldoveni, au steaguri tricolore și pancarte cu mesaje printre care „Vrem Unirea” și „Sângele apă nu se face. Unire!”.

Ei scandează „Chișinău și București, două inimi românești”, „Doar o țară am, pe care o iubesc, Basarabia, pământ românesc”, „Vrem frăție, prin unire, pe vecie” și „Același sânge, aceeași țară, români am fost cu toți odinioară”.

Reprezentanții organizatorului principal al marșului – Platforma Civică Acțiunea 2012 – spun că destinația marșului, respectiv Palatul Parlamentului, a fost aleasă întrucât la această instituție „va intra în dezbatere legea pentru apropierea celor două state românești, semnată de peste 117.000 de români”.

Potrivit organizatorilor, evenimente similare au loc duminică la Paris, Roma, Barcelona și New York, la inițiativa comunităților de români și moldoveni care lucrează în străinătate.