Ministerul Justiției a sesizat inspecția judiciară a CSM ca să analizeze dacă judecătorii care l-au condamnat pe Adrian Năstase au comis vreo abatere disciplinară

Publicat: 13 07. 2012, 12:40
Actualizat: 13 07. 2012, 12:40

Ministerul Justiției, condus de Titus Corlătean, a sesizat inspecția judiciară și a cerut să se analizeze preliminar dacă cei cinci magistrați care l-au condamnat pe Adrian Năstase la închisoare cu executare au comis vreo abatere disciplinară. Sesizarea MJ vine după ce avocata Gabriela Ghță, care a reprezentat-o în dosar pe Irina Jianu, a transmis ministrului Corlațean un memoriu. În memoriu, avocata a solicitat sesizarea inspecției judiciare și pedepsirea completului care l-a condamnat pe Năstase prin excluderea din magistratură.

Ministerul Justiției a precizat pentru gândul că înspecția judiciară a CSM a fost sesizată. În sesizare, MJ a cerut inspecției o analiză preliminară în cazul judecătoarelor care l-au condamnat pe Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calității. „Inspecția Judiciară a fost sesizată la data de 26.06.2012, în temeiul art. 45 alin. 1 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (astfel după cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012), în vederea efectuării de verificări prealabile cu privire la eventualitatea săvârșirii unor abateri disciplinare de către magistrații ce au judecat și soluționat cauza ce a format obiectul dos. nr. 2470/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție”, a precizat MJ pentru gândul.

UPDATE: Serviciul Comunicare și Relații Publice a trimis fără acordul ministrului Corlățean sesizarea avocatei Ghiță către inspecția CSM

Avocata Gabirlea Ghiță, cea care a apărat-o pe Irina Jianu în dosarul Trofeul Calității, a trimis Ministerului Justiției o solicitare prin care cere ministrului Titus Corlătean să declanșeze acțiunea disciplinară impotriva completului de cinci judecători care a deliberat în dosarul Trofeul Calității, în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Avocata Gabriela Ghiță susține că judecătoarele Livia Stanciu (președinta Curții Supreme), Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitrașcu și Ioana Alina Ilie au acționat cu rea-credință.

În cererea trimisă ministrului Justiției, avocata a menționat că cele cinci judecătoare ar fi încălcat statutul judecătorilor și procurorilor pentru că și-ar fi „exetcitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență”. Gabriela Ghiță a cerut Ministerului Justiției, pe lângă declanșarea acțiunii disciplinare, sancționarea celor cinci judecătoare prin excluderea din magistratură. Avocata a prezentat patru motive pentru care cele cinci judecătoare trebuie excluse din magistratură. Motivele privesc faptul că ICCJ a respins mai multe cereri de sesizare a Curții Constituționale și nu a aprobat o serie de alte solicitări ale avocaților apărării.

„In cursul judecarii cauzei, a fost invocata lipsa calitatii legale de judecator a unuia dintre judecatorii fondului (dna. Ioana Bogdan), consecinta inexistentei unui decret al Presedintelui Romaniei de\ numire in functia de judecator. In dovedirea cu certitudine a acestei situatii de drept, s-au solicitat probe. Completul de judecata a respins\ cererea de probe si cererea de constatare a nulitatii sentintei pronuntate de completul de judecata din care a facut parte dna Ioana Bogdan cu motivarea ca dna Ioana Bogdan a dobandit calitatea de judecator in conformitate cu norma legala in vigoare la data transferului din functia de procuror in functia de judecator, art. 69 din Legea nr. 92/1992”, se arată în cererea trimisă MJ de avocata Gabriela Ghiță.

Atât Adrian Năstase cât și avocații săi au criticat dispozițiile ICCJ din dosarul Trofeul Calități.Pe 20 iunie Adrian Năstase a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. În aceeași seara Năstase ar fi încercat să se sinucidă. În același dosar Irina Jianu a fost condamntă la 5 ani de închisoare cu executare. Marina Popovici și Diana Gasparovici la câte cinci ani de închisoare cu executare. Vasile Mihai Cristian și Bogdan Popovici au fost condamnați la câte șase ani de închisoare.

UPDATE: Serviciul Comunicare și Relații Publice a trimis fără acordul ministrului Corlățean sesizarea avocatei Ghiță către inspecția CSM

Ministerul Justiției a făcut precizarea că ministrul Titius Corlățean nu a fost informat de cererea avocatei Gabriela Ghiță și de faptul că inspecția CSM a fost sesizată.

Ministrul Justiției, Titus Corlățean, a luat notă la data de 13.07.2012 de faptul că Serviciul Comunicare și Relații Publice și Secretarul de Stat coordonator din Ministerul Justiției au transmis, fără informarea prealabilă și fără acordul Ministrului Justiției, la data de 22.06.2012, către Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, o solicitare pentru efectuarea de verificări prealabile a aspectelor reclamate de avocatul unui justițiabil, cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare de către magistrați.

Această procedură, pe fond, este legală și reflectă o obligație pe care Ministerul Justiției o are, în baza Legii nr.24/2012, de a răspunde la solicitările justițiabililor români. Numeroase astfel de cereri sunt formulate și procesate periodic, reacția instituțională a Ministerului Justiției nereprezentând însă inițierea acțiunii disciplinare de către ministrul Justiției.

În condițiile în care justițiabilii au posibilitatea de a se adresa și direct Inspecției judiciare și Consiliului Superior al Magistraturii, Ministrul Justiției consideră inoportună procedura utilizată de compartimentul de specialitate din Ministerul Justiției și a dispus stoparea imediată a acestui demers susceptibil de interpretări eronate, mai ales în contextul intern și extern actual, privind o așa zisă interferență în independența actului de justiție.
Ministrul Justiției reafirmă și cu această ocazie respectarea de către Guvernul României a independenței și imparțialității actului de justiție în România, în conformitate cu Constituția și cu angajamentele luate în relația cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Ministrul Justiției a dispus realizarea unei verificări a modalității în care s-a procedat în speța menționată și a modului în care, în general, sunt procesate astfel de solicitări primite în mod curent la Ministerul Justiției, și va lua măsurile care se impun la finalizarea acestei investigații