Ministerul Sănătății, despre vaccinurile de la Slobozia: „Am deturnat câteva cutii din drumul spre producătorii de pizza”

Publicat: 07 01. 2021, 18:30
Actualizat: 06 04. 2021, 15:12
Sursă Foto: Pixabay - Caracter Ilustrativ

Ministerul Sănătății a oferit comentarii, joi, în urma apariției unor imagini în spațiul public, de la spitalul din Slobozia, unde vaccinul anti-Covid a fost transportat în cutii de pizza: „Pledăm vinovați, pentru viteză am deturnat câteva cutii din drumul lor către producătorii de pizza.”

Anunțul Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății a transmis joi, pe pagina de Facebook, cum este transportat un vaccin din cele 7 centrele regionale din țară la oamenii care urmează să fie vaccinați.

„Vaccinurile pleacă din centrele regionale în transporturi mari și ajung la Direcțiile de Sănătate Publică din fiecare județ. Ca să ne asigurăm cu nu irosim niciun vaccin, trebuie să ducem la centrele de vaccinare exact cât este nevoie. Separăm vaccinurile în cutiile mici care sunt puse la rândul lor în camere frigorifice, păstrând temperatura optimă de 2-8°, până la 5 zile”, se arată în mesajul transmis de reprezentanții ministerului Sănătății.

În mesaj, Ministerul mai informează că aceste cutii sunt noi și curate: „Și, da, pledăm vinovați: pentru viteză și concentrați fiind pe soluții rapide, sigure și eficiente, la fel ca și colegii din alte țări, am deturnat câteva cutii din drumul lor spre producătorii de pizza. Promitem că vom râde și noi pe tema asta la finalul campaniei de vaccinare, când vom reveni împreună la normalitate.”

Livrarea vaccinului anti-COVID-19 s-a făcut la Slobozia în cutii de pizza. Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, a spus despre subiect, că nu a știut acest aspect, dar, din optica sa este important să se respecte lanțul de frig.

Medicul Virgil Musta, despre vaccinurile împotriva COVID transportate în cutii de pizza: „Este ceva ciudat…”

Medicul Virgil Musta a comentat, miercuri dimineață, situația dozelor de vaccin anti-COVID care au fost aduse la Slobozia în cutii de pizza.

„Este ceva ciudat. Cine știe de unde s-au transportat?! Ele vin din niște containere la locurile de unde se fac vaccinarări, unde sunt puse în frigider și probabil de acolo până la cabinet au fost puse in cutii ca sa fie mai simplu de transportat. Sunt convins că n-aveau cum să vină în cutii de pizza. Astfel nu-mi închipui sau nu știu cum s-a întâmplat acest lucru. Sunt convins că n-aveau cum să vină în cutii de pizza în congelatoarele acelea, la -80 de grade, e aproape imposibil”, a comentat Musta la B1TV.