Ministrul Andronescu „demolează” un mit: Nu trebuie dați bani nici pentru fondul clasei, nici pentru cel al școlii

Publicat: 16 08. 2012, 22:12
Actualizat: 16 08. 2012, 22:12

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că orice colectă de bani pentru fondul clasei sau pentru fondul școlii „se plasează clar în afara legii” și, din acest motiv, astfel de practici „trebuie să înceteze”.

„Nu trebuie să se dea bani pentru fondul clasei sau fondul școlii. Cred că această acțiune se plasează clar în afara legii”, a declarat ministrul Educației citată de Mediafax

Întrebată de ce anumite unități de învățământ din sectorul 1, de pildă, solicită bani de la părinți pentru fondul clasei și fondul școlii, în condițiile în care primăria de sector alocă sume importante unităților de învățământ, Andronescu a afirmat că aceste practici trebuie să înceteze.

„Părinții nu trebuie să dea bani nici pentru fondul clasei, nici pentru fondul școlii”, a subliniat Andronescu.

Strângerea de bani de la părinți pentru așa-numitele fonduri ale clasei și ale școlii, practicată înainte de începerea anului școlar, este veche de câteva zeci de ani. Dacă, înainte de 1990, aceasta era o veritabilă regulă neoficială în majoritatea unităților de învățământ, în ultimii ani, colecta de bani de la părinți a fost declarată drept ilegală de către șefii Educației. În ciuda acestui fapt, în multe școli, tradiția fondurilor clasei și școlii este prezentă în continuare, banii fiind destinați, cel puțin teoretic, cumpărării de materiale didactice și diferitelor reparații.

Citește mai multe aici.