Ministrul Apărării: Militarii români din Irak nu au fost afectați de atacurile recente cu rachete

Publicat: 08 01. 2020, 14:24

„Militarii români care executau misiuni de instruire și consiliere în Irak nu au fost afectați de atacurile recente cu rachete efectuate de Iran asupra bazelor militare folosite de Armata SUA în Irak. Ministerul Apărării Naționale ține legătura cu militarii români și evaluează în permanență situația de securitate din zonă, împreună cu partenerii și aliații României, iar relocarea militarilor se va executa conform planurilor de contingenta”, a scris Ciucă pe pagina sa de Facebook.

În cursul zilei de marți, MApN a decis să întrerupă misiunile celor 14 militari români aflați în Irak, aceștia urmând a fi relocați, temporar, într-o altă bază a coaliției. Decizia vine în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu.