Ministrul Economiei, Virgil Popescu: M-am opus indemnizațiilor de mii de euro ale membrilor AGA Electrica

Publicat: 16 11. 2019, 12:17
Ministrul Economiei, Virgil Popescu

„M-am dus pentru că mi se părea că acele clauze pe care vor să și le pună nu aveau ce căuta acolo. Am spus, 3.680 de euro salariul brut indemnizație pentru cei din Consiliul de Administrație plus 1.200 pe ședință mi se pare mult prea mult. Ca să mai iei încă 12 salarii pentru o clauză de neconcurențialitate, că nu te mai duci la altă companie și vrei și o asigurare pe încă trei ani după ce ai plecat – toate acestea mi se par mult prea mult pentru o companie care totuși nu are o anvergură regională sau multinațională”, a spus ministrul.

Ministrul spune că diferența de remunerație este foarte mare față de alte companii de același fel.

„M-am uitat și eu 3.600 de lei este o indemnizație la o altă companie similară pentru un consiliu de administrație, deci o diferență foarte mare”, a adăugat Virgil Popescu.

Acționarii Electrica au respins, în cadrul adunării generale de miercuri, acordarea bonusurilor propuse pentru conducerea companiei, unde la care a participat ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, fiind prima dată când un ministru participă la o ședință AGOA.