Ministrul Justiției: „Nu este oportună creşterea vârstei de pensionare a magistraților” / Ce alternativă propune Stelian Ion

Publicat: 07 01. 2021, 14:20
Ministrul Justiției: „Nu este oportună creşterea vârstei de pensionare a magistraților” / Ce alternativă propune Stelian Ion / Sursă FOTO: Alexandru Dobre - Mediafax Foto

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat că nu consideră oprtunp creșterea vârstei de pensionare în cazul mangistraților subliniind faptul că se vor găsi soluții astfel încât oamenii să fie încurajați să rămână în sistem.

Stelian Ion declara în urmă cu aproximativ o săptămână că va propune creștere vârstei de pensionare pentru magistrați, care în prezent este de 48 de ani. Însă un comunicat oficial emis joi, 7 ianuarie, arată că ministrul și-a schimbat părerea.

Ministrul Justiției: „Nu este oportună creşterea vârstei de pensionare”

„În urma analizei pe care am făcut-o cu privire la subiectul vârstei de pensionare a magistraţilor, am ajuns la concluzia că nu este oportună creşterea vârstei de pensionare a acestora, însă voi propune abrogarea textului de lege adoptat în anul 2018 referitor la pensionarea anticipată”, potrivit sursei citate.

Ce alternativă propune Stelian Ion

Textul de lege adoptat în anul 2018 ar urma să intre în vigoare începând cu 1 Ianuarie 2022.

„Prioritatea pe termen mediu va fi aceea de a găsi soluţii pentru încurajarea oamenilor să rămână de bunăvoie în sistem, să contribuie cu experienţa lor la îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie şi să se simtă pe deplin apreciaţi pentru munca pe care o depun”, mai susține ministrul.

Recent, ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat că una dintre prioritățile mandatului său este desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), iar sfârșitul lunii martie a.c. ar fi un termen „rezonabil” pentru acest lucru.

Ministrul a precizat că desființarea SIIJ nu înseamnă că nu vor mai fi trași la răspundere magistrații, însă este de părere că e foarte important ca pentru fiecare categorie în parte de infracțiuni să ancheteze procurori specializați. Acesta a mai declarat că este convins că în maximum două luni de zile se poate adopta o lege în Parlament privind desființarea SIIJ.

„Am spus, după evaluarea mea, sfârșitul lunii martie este un termen rezonabil în care cred că poate fi desființată Secția, fără să însemne asta că s-a rezolvat problema din Justiție. Este doar un prim pas, asupra căruia așteaptă răspuns și GRECO și Comisia Europeană”, a declarat Stelian Ion.