Miron Cozma, la al doilea termen în dosarul „Mineriada”: Se vrea ca acest proces să dureze până când moare Iliescu

Publicat: 29 03. 2018, 13:00
Actualizat: 27 03. 2019, 03:07

„La modul cum se desfășoară în acest moment procedura civilă și urmează se se judece la urmă pe zona penală procesul, cred că este o intenție a celor din justiție ca acest proces să dureze cel puțin 20 de ani sau, dacă vreți, să fiu mai franc, așa cum mă știți, poate până când moare Iliescu. E incredibil ceea ce se întâmplă în tot sistemul judiciar (…) Cum e posibil ca în 2009, pe vremea lui Băsescu, procuratura militară a lui Băsescu îi dă NUP (neînceperea urmăririi penale -n.r.) lui Iliescu, atenție, pentru că nu este militar. Păi Miron Cozma este militar? Băsescu nu a citit Constituția să vadă că președintele este comandantul suprem al Armatei?”, a declarat Miron Cozma, la Tribunalul București, acolo unde se ține cel de-al doilea termen al dosarului „Mineriada din 13-15 iunie 1990″, în cameră preliminară.

Aproximativ trei sute de persoane au venit, joi dimineața, la Tribunalul București, în calitate de părți civile, în dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.

Până la ora transmiterii știrii, Ion Iliescu și ceilalți inculpați nu s-au prezentat la proces.

Pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) nu are un spațiu adecvat pentru desfășurarea acestui proces în care sunt foarte multe părți civile, judecarea dosarului de către magistrații instanței supreme are loc la sala de festivități a Tribunalului București.

„Se așteaptă o decizie de atâția ani, trebuie să fie o decizie rapidă, pentru ca dosarul să intre în firesc, în sensul de a merge în instanță și pentru a fi începută judecata. Această fază preliminară trebuie să se încheie cât mai repede. Nu am avut aprobarea de a vedea sala. Este normal că inculpații nu s-au prezentat. Ion Iliescu, președinte de onoare a Frontului Salvării și astăzi al PSD-ULUI. Este ceva normal. Aceeași atitudine arogantă a criminalilor din decembrie 89 și până în 2018″, a declarat președintele Asociației 21 Decembrie 1989, înainte de ședință.

Și la prima înfățișare la instanță în dosarul Mineriadei, care a avut loc pe 20 februarie, au avut loc incidente, zeci de oameni, părți vătămate în dosar, strângându-se în curtea instanței din cauza lipsei de spațiu din sala de judecată. Unui bărbat i s-a făcut chiar rău. Ședința s-a ținut atunci la sediul Curții Militare de Apel, pentru a nu fi blocată activitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Președintele instanței supreme, Cristina Tarcea, s-a plâns în mai multe rânduri de faptul că nu există suficient spațiu de depozitare la instanță, în contextul volumului mare de documente din dosarul Mineriadei. Tarcea a spus că a semnalat instituțiilor responsabile problema, însă nu s-au găsit soluții.

Cauza este în cameră preliminară, judecătorii urmând să stabilească dacă instanța a fost sesizată în mod legal.

Procurorii militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990″ și au dispus trimiterea în judecată a cauzei, 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman și Virgil Măgureanu fiind judecate.

Procurorii militari susțin că există probe potrivit cărora aceștia ar fi organizat și coordonat direct atacul împotriva populației civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împușcare a patru oameni, rănirea prin împușcare a trei, vătămare integrității fizice și psihice a 1.269 de oameni și privarea de libertate a alți 1.242.