Mitropolitul Banatului conduce ședința Sfântului Sinod

Publicat: 15 02. 2012, 10:26
Actualizat: 17 02. 2012, 13:34
Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a acceptat președinția Sfântului Sinod, în virtutea vechimii în grad, ceea ce înseamnă că a ieșit din cursa pentru ocuparea scaunului patriarhal.

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a acceptat președinția Sfântului Sinod, în virtutea vechimii în grad, ceea ce înseamnă că a ieșit din cursa pentru ocuparea scaunului patriarhal.

Ședința Sfântului Sinod în cadrul căreia urmează să fie aleși candidații pentru funcția de patriarh a început, miercuri dimineață, la Palatul Patriarhal după slujba sfintei liturghii și a unui Te Deum.

La ședință participă 47 de ierarhi din cei 49 care alcătuiesc Sfântul Sinod, absenți fiind Eftimie al Romanului și Ioachim al Hușilor, care lipsesc din motive de sănătate și nu vor fi consultați pentru alegerea noului Patriarh.

Totodată, la Patriarhie au fost luate măsuri speciale de securitate, la Liturghie și la Te Deum fiind interzis accesul jurnaliștilor și al credincioșilor, reprezentanții Patriarhiei motivând că informațiile vor fi date prin biroul de presă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei București locotenentul Marius Militarul, pe dealul Patriarhiei pe durata ședinței Sfântului Sinod vor asigura ordinea publică aproximativ o sută de jandarmi.