Moscova denunță un „raid armat” ucrainean asupra unei rafinării

Publicat: 15 02. 2012, 11:09
Actualizat: 16 02. 2012, 02:27
Prim-vicepremierul rus Serghei Ivanov și-a exprimat vineri indignarea față de "pasivitatea" autorităților ucrainene în legătură cu un "raid armat" asupra unei rafinării mixte ruso-ucrainene, asupra căreia Kievul se străduiește să preia controlul, relatează AFP.

Prim-vicepremierul rus Serghei Ivanov și-a exprimat vineri indignarea față de "pasivitatea" autorităților ucrainene în legătură cu un "raid armat" asupra unei rafinării mixte ruso-ucrainene, asupra căreia Kievul se străduiește să preia controlul, relatează AFP.

"Este evident că preluarea controlului asupra rafinăriei de la Kremenciug (regiunea Poltava, din centrul Ucrainei), din care investitorii ruși dețin o parte importantă, este ilegală și poate fi calificată drept raid armat, sau chiar o formă de banditism", a declarat acesta în timpul reuniunii unei comisii guvernamentale, potrivit agenției Interfax.

"În această situație, pasivitatea autorităților ucrainene ne uimește. Sper că acest lucru va înceta. De obicei, un transfer al puterii nu înseamnă anarhie și apreciem că situația va intra în normal", a spus acesta, referindu-se la negocierile pentru formarea unui nou Guvern, la Kiev.

Justiția ucraineană a ordonat recent repunerea la conducerea rafinăriei a fostului președinte Pavlo Ovcearenko, demis în 2004 de către acționarii ruși au grupului Ukrtatnafta, care administrează complexul.

Ovcearenko a precizat că s-a prezentat la sediul societății însoțit de funcționari judiciari. La rândul său, actuala conducere îl acuză că ar fi preluat controlul asupra întreprinderii cu forța și cu ajutorul polițiștilor înarmați.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro