Motivul incredibil pentru care liderul grupării Stat Islamic interzice publicarea înregistrărilor video cu execuții barbare

Publicat: 19 07. 2015, 20:39

Al-Baghdadi ar fi trimis o scrisoare aripii mediatice a grupării extremiste, în care subliniază că nu mai este permisă prezentarea scenelor violente în înregistrările video, care au devenit cunoscute în întreaga lume odată cu apariția lui „John Jihadistul” în 2014.

El și-ar fi motivat decizia afirmând că nu trebuie ofensați musulmanii, care ar putea considera că imaginile sunt înfricoșătoare pentru copii.

ARA News relatează însă că decizia liderului jihadist a generat reacții împărțite între membrii grupării. Unii sunt de acord că imaginile care prezintă execuții violente nu sunt favorabile imaginii grupării Stat Islamic. Dar alții consideră că înregistrările sunt bune pentru intimidarea oponenților.

Cea mai recentă înregistrare video a grupării prezintă combatanți care obligă un copil de maximum 10 ani să decapiteze un soldat sirian capturat.