MUNCITORI SEZONIERI. Românii pot pleca la muncă în Austria. CFR a stabilit cu operatorul feroviar austriac procedura de desfășurare a transportului

Publicat: 08 05. 2020, 21:47

Autoritățile de la Viena au cerut ca primul transport să plece de la noi din țară chiar mâine. CFR a stabilit cu operatorul feroviar austriac procedura de desfășurare a transportului de muncitori sezonieri, în contextul pandemiei COVID-19.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, primele trenuri pentru transportul lucrătorilor sezonieri la Viena sunt solicitate să circule începând cu finalul acestei săptămâni, ca urmare a cererii operatorului feroviar de călători din Austria (OBB) și a discuțiilor purtate între autoritățile din Austria și România.
„CFR Călători participă, în calitate de operator feroviar, la efectuarea acestui transport, în parteneriat cu compania austriacă OBB, organizatorul acestei acțiuni. Din punct de vedere tehnic, CFR Călători este pregătită, însă efectuarea transportului se va realiza cu condiția ca partea austriacă să colecteze suficiente rezervări pentru ocuparea vagoanelor”, se arată în comunicat.

Ministerul Transporturilor a emis un ordin privind aprobarea Procedurii pentru circulaţia trenurilor de călători special comandate în vederea transportului de lucrători sezonieri, inclusiv activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile, între România şi alte state membre ale UE.

Reguli pentru călătoria cu aceste trenuri

OBB şi autorităţile din Austria se ocupă de rezervarea locurilor pentru trenurile special comandate.

De asemenea, responsabili de selecţia şi deplasarea pasagerilor cu aceste trenuri sunt agenţiile de recrutare din Austria.

Transportul pasagerilor se va realiza în conformitate cu prevederile în vigoare referitoare la regulile de distanţare socială, respectiv a regulilor de igienă şi comportament emise de autorităţi pentru protecţia persoanelor şi prevenirea infecţiei cu Covid-19.

La plecarea din Timişoara, au acces în aceste trenuri special comandate de OBB doar persoanele declarate admise de DSP.

Toţi călătorii au obligativitatea să poarte mască de protecţie la urcarea/coborârea din trenuri şi pe durata călătoriei, şi se recomandă utilizarea mănuşilor de unică folosinţă.

Pentru operaţiunile de îmbarcare/debarcare a călătorilor vor fi asigurate culoare special amenajate pentru accesul, respectiv părăsirea organizată a incintei staţiei de cale ferată.

Orele de plecare/sosire a trenurilor în Viena şi Timişoara pot suferi mici modificări în funcţie de procedurile autorităţilor implicate.