Mureș – REZULTATE BAC 2012, SESIUNEA AUGUST, după contestații

Publicat: 05 09. 2012, 16:03
Actualizat: 25 06. 2013, 14:38

Promovabilitatea înregistrată în județul Mureș la BACALAUREAT 2012, SESIUNEA AUGUST – SEPTEMBRIE, a crescut cu mai puțin de un procent în urma soluționării celor peste 500 de contestații depuse, ajungând la 24,81 la sută.

Potrivit președintelui Comisiei Județene de Bacalaureat din Mureș, Illes Ildiko, din cele 518 contestații depuse de candidați după afișarea REZULTATELOR la BACALAUREAT 2012, doar 178 au fost admise.

Dintre cele 178 de contestații admise, în 98 de cazuri notele au crescut, iar în 80 de cazuri ele au scăzut.

Ca urmare, promovabilitatea a crescut cu 0,87 la sută, de la 23,94 la sută la 24,81 la sută, a arătat Illes.

Potrivit datelor publicate, miercuri, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, majoritatea contestațiilor admise sunt la limba și literatura română, matematică, anatomie, biologie.

Cele mai mari diferențe între nota inițială și cea primită în urma contestației s-au înregistrat la o lucrare scrisă la biologie – de la 4,60 la 6,20, la una la limba și literatura română – de la 5 la 7,10, dar și la o lucrare la matematică, unde nota inițială – 5 – a fost scăzută la 3,65 și una la anatomie, unde de la 7 s-a ajuns la o notă de 5,70.

În județul Mureș s-au înscris la sesiunea din toamnă un număr de 2.643 de candidați, promovabilitatea fiind de 23,94 la sută înainte de contestații.

Anul trecut, promovabilitatea la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a fost de 24,85 la sută, în primă fază. După contestații, procentul de promovabilitate la sesiunea de toamnă a examenului a crescut cu 0,75.

Conform Ministerului Educației, la SESIUNEA AUGUST – SEPTEMBRIE a BACALAUREAT 2012 s-au înscris 99.442 de elevi, au fost prezenți 85.160 de elevi și au promovat examenul 20.622 de elevi.

REZULTATELE FINALE la BACALAUREAT 2012, SESIUNEA AUGUST – SEPTEMBRIE, după CONTESTAȚII, se afișează pe portalul EDU.RO