Nereguli la alegerile locale din Bulgaria

Publicat: 15 02. 2012, 11:05
Actualizat: 19 06. 2012, 05:34
Comisia electorală centrală din Bulgaria a anunțat că s-au înregistrat câteva nereguli în unele secții de votare din teritoriu, în alegerile locale de astăzi, la numai câteva ore după deschiderea birourilor de vot, relatează site-ul Novinite.com.

 

Comisia electorală centrală din Bulgaria a anunțat că s-au înregistrat câteva nereguli în unele secții de votare din teritoriu, în alegerile locale de astăzi, la numai câteva ore după deschiderea birourilor de vot, relatează site-ul Novinite.com.

Patru cazuri de nereguli au fost semnalate în capitala bulgară, Sofia. Toate se referă la prezența reprezentanților unei agenții de sondare a opiniei publice la intrarea în secțiile de vot, unde aceștia efectuează un sondaj în rândul alegătorilor. Potrivit legii electorale bulgare, acest lucru este interzis.

Alte trei încălcări ale regulamentului au fost semnalate în orașul Kaskovo, în sudul țării. Două dintre ele s-au referit la tentative de cumpărare de voturi de către reprezentanții unui partid, care le ofereau 20 de leva (10 euro) alegătorilor, pentru a vota în favoarea candidatului partidului lor la funcția de primar. cel de-al treilea caz este legat de campania electorală ilegală desfășurată în fața unei alte secții de vot.

Electoratul bulgar este așteptat, duminică, la urne, pentru a vota în cadrul alegerilor locale care vizează posturile a 35 de primari de sector, 2.914 primari de orașe, 264 de primari de municipii și 5.232 de consilieri municipali, de pe tot teritoriul țării. Numărul total al candidaților este de circa 60.000, ei reprezentând 88 de partide și coaliții, sau fiind independenți.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro