Nicolae Manolescu, despre decizia unor intelectuali de a renunța la titlul de doctor pentru a scăpa de plagiatori: „Mi se pare o prostie”

Publicat: 09 09. 2015, 20:46
Actualizat: 19 07. 2016, 21:34

Scriitorul Andrei Pleșu a lansat, marți, în cadrul unei dezbateri a GDS pe tema plagiatului, o idee către cei care au titluri de doctor, spunând că ar putea cu toții să își depună aceste titluri, suspendându-și calitatea pe care le-o conferă, până când vor face același lucru toți cei care au plagiat.

Contactat de MEDIAFAX, Nicolae Manolescu a spus că nu era la curent cu ideea lansată de Andrei Pleșu.

„Nu vreau să se supere prietenul meu Andrei Pleșu, dar mi se pare o prostie, la urma urmelor. O dată că cel în cauză nu se va suspenda în vecii vecilor, deși el, într-un fel, s-a suspendat făcând solicitarea aceea de a i se retrage titlul, care era o formă de a recunoaște că nu este ok”, a spus Nicolae Manolescu, referindu-se la premierul Victor Ponta, care a anunțat, în decembrie 2014, că a trimis o scrisoare către rectoratul Universității București în care a notificat asupra faptului că renunță la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de această instituție.

Pe de altă parte, Nicolae Manolescu a spus că „ar trebui suspendați cei care l-au găsit nevinovat” pe Victor Ponta, făcând referire la Consiliul Național de Etică din subordinea Ministerului Educației, care a informat, în 2012, că titlul de doctor în Științe Juridice, domeniul Drept, al premierului a fost obținut în concordanță cu legislația în vigoare în 2003, iar calificarea de plagiat în cazul tezei sale de doctorat nu se poate susține.

„Ar trebui suspendați cei care l-au găsit nevinovat pe el, noi de ce să ne suspendăm? În primul rând că nu văd nicio legătură între ăia care plagiază și ăia care își fac teza în mod onest. Nu-i nicio legătură. În toate împrejurările și meseriile vor exista unii care trișează și alții care nu trișează. Acum, să se suspende toți care nu trișează numai pentru că unul a trișat, mi se pare ciudat. Eu aș avea o altă idee, ca respectiva comisie care a recunoscut că Ponta n-a plagiat și pe care o știm cu toții ar trebui analizată și chemată la ordine, pentru că eu știu că sunt nenumărate cazuri asemănătoare cu Ponta, dar care nu au fost aduse la cunoștință publică. Or asta mi se pare ciudat și spunându-mi-se «Păi, Ponta a fost un caz politic». «Nu, Ponta a devenit un caz politic din cauza voastră. Voi ați făcut un caz politic din el, cruțându-l». El n-a fost un caz politic. Asta este foarte clar. Dar ideea lui Pleșu nu mi se pare… Nici nu văd pe cineva care ar face-o și nu văd nici de ce”, a spus Nicolae Manolescu.

Manolescu a mai spus că Victor Ponta a devenit „un caz politic”, din cauză că a fost cruțat de respectivul consiliu. „Așa s-a făcut un caz politic din el. A trecut politicul înaintea considerentelor de ordin științific. De aia s-a făcut un caz politic, nu pentru că ar fi un caz politic. Nu e un caz politic, de fapt, e un caz ca oricare altul. Doar că tratându-l cum să spun eu, cu deferență, asta e… Ar trebui întrebată comisia, câte cazuri sunt, câte dosare au avut, ce decizii au luat, de ce. Se scoate din când în când câte unu vinovat sau mai degrabă nevinovat, că nu am văzut să scoată vinovați. Se scoate câte unul nevinovat și atât și în schimb toată lumea știe că acolo sunt dosare nenumărate. Nu putem arunca cu piatra și nici face procese de intenție. Poate că dosarele alea sunt bune, dar totuși, nu ar trebui să știm? (…) Vorbesc de comisia de pe lângă minister, cea care a dat verdictul cu pricina și care susține în același timp că are multe dosare, i-am auzit eu. «Le scoateți pe toate la iveală, cu diagnosticul corect, nu vă cere nimeni să-i scoateți pe toți vinovați sau nevinovați. Puneți diagnosticul corect, ca orice medic care se respectă, dar să vedem și noi». Că, dacă scoți numai unul, așa se face cazul politic. Scoțând la iveală numai unul. Repet, indiferent de diagnostic.”, a mai spus Manolescu.