Nicolăescu: Noua listă a medicamentelor compensate ar putea intra în vigoare la 1 august

Publicat: 30 05. 2013, 17:42
Actualizat: 18 05. 2015, 18:17

Noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare la 1 august, în prezent aceasta fiind într-o „fază avansată” de lucru, a anunțat, joi, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, după ce, în aprilie, tot el dădea ca termen posibil data de 1 iulie.

„Suntem într-o fază avansată cu noua listă de medicamente compensate. Sperăm ca, până la 15 iunie, aceasta să fie gata, iar după aceea, timp de o lună, să fie «cernută» de către specialiști. Comisia de specialitate va avea o lună posibilitatea de a «cerne» medicamentele de pe noile liste”, a precizat ministrul Sănătății.

Nicolăescu a mai spus că cel mai fezabil termen pentru intrarea în vigoare a noii liste este 1 august. „Poate cel mai fezabil termen este 1 august”, a spus el.

La jumătatea lunii aprilie, ministrul Sănătății declara, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată de Pro TV, că noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare din 1 iulie, iar protocoalele terapeutice, prin care medicii vor fi îndrumați să recomande generice, până la sfârșitul lui 2013.

„Am făcut comisii noi de specialitate care vor face analiza intrării de molecule noi, întrucât lista nu a mai fost modificată din 2008. Am făcut o altă comisie, deasupra, formată din cei mai recunoscuți profesori și doctori din România, care va face un «filtru» pe această listă. (…) Toate acestea, până în 30 iunie. Noua listă va intra în vigoare din 1 iulie”, a spus atunci Nicolăescu.

Aceleași comisii vor revizui protocoalele terapeutice, pentru ca, pe baza lor, anumite medicamente să fie folosite „la nivel de generice”, a adăugat demnitarul.