Nicușor Dan, despre Klaus Iohannis: Din păcate a eșuat. A ajuns să nu mai conteze decât în PNL

Publicat: 04 04. 2015, 11:46

Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul și unul dintre challengerii vreaupreședinte.ro, consideră că președintele Klaus Iohannis nu a profitat de creditul de imagine de care se bucura în primele 20 de zile ale mandatului său pentru a convinge partidele să promită „lucruri pe care partidele de fapt nu le vor”.  

Solicitat să caracterizeze cele 100 de zile de mandat ale președintelui Klaus Iohannis, Nicușor Dan a spus că, în opinia lui, președintele a eșuat și a ajuns să nu mai conteze decât pentru PNL. 

„Eu cred că a pierdut, din păcate, un moment foarte bun. Pentru că în acele zile, în primele 20 de zile de mandat, am văzut niște gesturi ale  lui care s-au transformat imediat în niște decizii ale Parlamentului. A fost de ajuns ca Iohannis să spună ceva, pentru ca niște oameni care erau restanți în Parlament să fie trimiși în judecată, în cele din urmă. Din păcate, el nu a profitat atunci pentru a crea un cadru de dezbatere de largă audiență în care să poată să convingă partidele să promită niște lucruri pe care ele de fapt nu le vor. Stând departe, s-a uzat acest credit de imagine pe care el îl avea, și acum vedem că de fapt el a ajuns să nu mai conteze. El a ajuns să conteze doar în Partidul Național Liberal, oamenii știind un pic de frică, sau în fine, așteptând în funcție de relația pe care o au cu el să primească diverse poziții într-un eventual guvern viitor. Dar mai mult de atât, el, din păcate, a eșuat. El, practic, nu mai contează acum”, a declarat la Gândul LIVE, Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul și unul dintre challengerii vreaupresedinte.ro.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, recent, în conferința de presă cu ocazia a 100 de zile de la preluarea mandatului, că „cea mai mare nemulțumire” a sa în această perioadă și „cea mai mare restanță” o reprezintă modul în care Parlamentul continuă să trateze cererile Justiției.

„Cea mai mare nemulțumire a mea în această perioadă și, trebuie să recunoaștem, cea mai mare restanță rămâne modul în care Parlamentul continuă să trateze cererile Justiției, dar și faptul că promisiunea de a face mai transparente și mai simple procedurile care privesc încuviințarea cereriilor Justiției nu a fost onorată încă de partide”, a spus Iohannis.