Noi reguli la loteria bonurilor fiscale. Care este numărul maxim de premii care va fi acordat

Publicat: 19 05. 2015, 17:40
Actualizat: 06 04. 2019, 18:11

Deputații din comisie au votat amendamente la ordonanță după ce ministrul finanțelor Eugen Teodorovici a propus această soluție pentru ca sumele câștigate de participanții la loterie să fie mai consistente.

Astfel, potrivit celor adoptate de deputați, la extragerea loteriei bonurilor fiscale se va acorda un număr de maxim 100 de premii. Unitatea teritorială a administrației fiscale unde a fost depus în original bonul fiscal câștigător va elibera titularului bonului o copie pe care este scris că este conform cu originalul și conține un număr unic de înregistrere atribuit automat printr-o aplicație informatică la nivel național.

Pentru asigurarea transparenței, o listă privind bonurile prin care au fost revendicate premiile se vor publica pe site-ul Ministerului Finanței Publice și pe cel al Autorității Naționale de Administrare Fiscală.

Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pe care s-au revendicat premiile se va constata depășirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câștigătoare din totalitatea bonurilor fiscale din listă.

În situațiile în care ulterior efectuării unei extrageri se constată erori de natură tehnică în desfășurare acesteia care nu vizează caracterul aleator al acesteia, se va considera că extragerea a fost efectuată correct, iar premiile se vor acorda câștigătorilor în urma extragerii și după desfășurarea procedurilor.

Ordonanța urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaților.

Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a declarat, în 5 mai, că o soluție pentru ca premiile la Loteria bonurilor fiscale să fie mai valoroase este ca, pentru toate bonurile câștigătoare aferente unei zile, să fie selectați doar 100 de câștigători, astfel încât suma primită să fie consistentă, iar solicitarea bonului să fie stimulată.

„Este o soluție, și anume aceea ca să se păstreze aceeași abordare de a se extrage luna, ziua respectivă, bonurile fiscale din acea zi, eventual fără niciun fel de valoare – că ideea e să stimulezi solicitarea bonului fiscal, nu neapărat valoarea acestuia – iar din acele bonuri, din acea perioadă, să se facă o nouă extragere, să spunem o sută de câștigători, la care să se împartă acel premiu de un milion de lei, astfel încât câștigurile să fie unele consistente”, a declarat atunci ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Pentru prima loteria a bonurilor fiscale, organizată a doua zi de Paște, au fost deocamdată depuse peste 15.000 de cereri de revendicare a premiilor, bugetul total aferent acestei extrageri, de un milion lei, urmând să fie împărțit, conform procedurii actuale, la numărul total de câștigători. În aceste condiții, valoarea premiului pentru fiecare bon câștigător se ridică, la acest moment, la 66 lei.

Următoarea extragere de bonuri fiscale este programată pentru luna iulie.