Nou tratat de extrădare între România și SUA

Publicat: 15 02. 2012, 10:25
Actualizat: 13 03. 2012, 23:56
Ministrul Justiției, Tudor Chiuariu, și ambasadorul Statelor Unite la București, Nicholas F. Taubman, au semnat, astăzi, Tratatul de extrădare între România și Statele Unite ale Americii, precum și Protocolul la Tratatul dintre SUA și România privind asistența judiciară în materie penală.

Cele două documente au fost semnate la Palatul Victoria.

Chiuariu a arătat că cele două documente vor permite autorităților române și americane să colaboreze în materie penală inclusiv prin audieri în sistem de video conferință și transmiterea rapidă de informații privind conturile bancare, cu stabilirea unor limite clare în ceea ce privește utilizarea datelor personale.

Întrebat dacă Tratatul de extrădare se referă și la infracțiunile pedepsite cu moartea în Statele Unite, Chiuariu a precizat că această categorie de infracțiuni este exceptată de la regula extrădării, în sensul că "persoana respectivă nu va fi extrădată dacă statul solicitant nu garantează că pedeapsa cu moartea nu va fi aplicată".

Ambasadorul american la București, Nicholas F. Taubman, a apreciat că documentele semnate luni la Guvern vor permite o colaborare mai eficientă între polițiștii din SUA și cei români, inclusiv prin investigații comune și schimb de informații în sistem video.

Â