Nu am ce să-mi REPROȘEZ. Sunt unii care vor să scape de Guvern! Carmen DAN, declarații după protestele violente din Piața Victoriei

Publicat: 14 08. 2018, 11:33
Actualizat: 25 03. 2019, 20:51

„Îmi doresc ca organele de anchetă să-și facă treaba și să stabilească în ce mod ministrul și-a exercitat competențele, plecând de la ideea pe care am susținut-o și sâmbătă, că nu mi-am depășit în niciun fel competențele legale, iar Jandarmeria și-a coordonat toate intervențiile în Piață sub supravegherea unui procuror militar. Am spus sâmbătă – sunt șefii misiunilor operative care au fost în Piață, Este un întreg dispozitiv care s-a ocupat de coordonarea intervenției – totul sub supravegherea unui procuror militar. Nu am ce să-mi reproșez, am făcut tot ceea ce trebuia să facă un ministru de Interne responsabil”, a declarat ministrul Carmen Dan, la intrarea în sediul Ministerului de Interne.

În ceea ce privește plângerile depuse pe numele ei privind intervenția Jandarmeriei la protestele din 10 august, Carmen Dan a subliniat că toate sunt invenții și că sunt persoane care își doresc „să scape de Guvern„.

„Am auzit foarte multe invenții care nu pot fi numite știri, despre faptul că aș fi constituit diverse celule, comitete. Eu cred că sunt unii care-și doresc să scape de ministru și de Guvern. Să rămânem într-o stare de normalitate„, a mai spus ministrul.

Întrebată cum comentează faptul că sunt multe plângeri împotriva jandarmilor care ar fi lovit protestatari pașnici, sursa citată a declarat că vor fi demarate verificări: „Dacă în urma verificărilor sau în urma sesizărilor vor reieși astfel de aspecte, bineînțeles, mai ales pentru că sunt niște verificări în curs, bineînțeles că se vor lua măsurile legale„.

foto colaj: Mediafax & Facebook / Vlad Alexandrescu