Nuclearelectrica a reconectat unul dintre reactoarele de la Cernavodă

Publicat: 26 12. 2014, 14:42
Actualizat: 26 12. 2014, 19:32

„Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost deconectată, în mod controlat, de la Sistemul Energetic Național în data de 23.12.2014 pentru remedierea unei defecțiuni punctuale a unei linii de impuls aferente unui instrument de măsură amplasat în clădirea reactorului”, a explicat într-un comunicat Nuclearelectrica.

Activitățile de remediere și cele de reconectare s-au desfășurat respectând procedurile centralei, precum și normele de protecție și securitate, fără niciun impact advers asupra populației, personalului, instalațiilor și mediului înconjurător.

Centrala de la Cernavodă funcționează cu două reactoare, care acoperă aproape 20% din consumul de energie la nivel național.

La începutul lunii decembrie, reactorul 1 a fost oprit neplanificat, din cauza unor defecțiuni.

Nuclearelectrica este controlată de stat, care deține 81,27% din acțiuni.