Numărul jandarmilor care spun că au fost AGRESAȚI la mitingul diasporei a ajuns la 62. Sesizările sunt colective

Publicat: 29 08. 2018, 10:09
Actualizat: 25 03. 2019, 23:13

This browser does not support the video element.

„S-a întocmit o primă statistică. La acest moment, se efectuează cercetări cu privire la agresarea a 62 de persoane care au avut calitatea de organ de Jandarmerie. Vă precizez faptul că nu fiecare dintre aceste persoane au depus plângere, unele sesizări privesc 10-12 persoane. O mare parte dintre aceste persoane au depus și plâgere. Inițial s-a întocmit un dosar pentru fiecare persoană vătămată, toate aceste dosare au fost reunite, iar acum există un singur dosar în care se efectuează cercetări cu privire la agresarea celor 62 jandarmi”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei.

Pe de altă parte, și procurorii militari de la Parchetul General continuă cercetările și au cerut o expertiză fizico-chimică a gazelor lacrimogene folosite de către jandarmi la protestul din 10 august, cercetările urmând a fi efectuate de experți din Institutul de Expertize Criminalistice. Până vineri, au fost înregistrate 705 plângeri.

„În urma activităților desfășurate până astăzi, 24 august 2018, în cauza aflată pe rolul Secției parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestației din Piața Victoriei din București, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 705″, informează reprezentanții Parchetului General.

De asemenea, procurorii militari au mai solicitat o expertiză a substanțelor gazelor lacrimogene folosite de către jandarmi.

„Totodată, în cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize fizico-chimice asupra substanțelor cu efect iritant – lacrimogen existente în muniția și în recipientele ridicate de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, de către experți din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice”, mai spune Parchetul General.