O angajată a Penitenciarului Poarta Albă, sechestrată de doi deținuți

Publicat: 14 10. 2016, 10:00
Actualizat: 14 10. 2016, 10:29

„În timpul derulării unei activități specifice de educație cu cei doi deținuți, aceștia au devenit violenți și amenințând-o cu un cuțit improvizat au obligat-o să se deplaseze în grupul sanitar al clubului cu intenția de a o agresa sexual. Acționând cu tact și profesionalism, lucrătoarea i-a convins pe cei doi deținuți să renunțe la intenție după aproximativ 10 minute”, transmite ANP printr-un comunicat de presă.

În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia. La nivelul Penitenciarului Poarta Albă s-a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii evenimentului și împrejurările în care deținuții au intrat în posesia cuțitului improvizat.