O groapă a apărut în gospodăria unui localnic din Izvoarele, satul unde au avut loc în ultimele luni peste 260 de cutremure

Publicat: 17 12. 2013, 14:15

O groapă cu diametrul de 50 de centimetri și un metru adâncime a apărut în gospodăria unui localnic din satul Izvoarele (Galați), unde din 23 septembrie până la începutul lunii octombrie au avut loc peste 260 de cutremure, primarul spunând că surparea ar fi putut fi provocată de tasări ale solului.

Un localnic din satul Izvoarele care aparține comunei Slobozia Conachi a sesizat autoritățile locale că o groapă cu diametrul de 50 de centimetri și cu o adâncime de peste un metru a apărut sub o magazie din gospodăria sa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Localnicii se tem că apariția acestei gropi ar putea avea legătură cu seria de cutremure produse în sat din 23 septembrie până la începutul lunii octombrie.

Gospodăria unde a apărut groapa este una dintre cele 31 de locuințe din satul Izvoarele, care au fost afectate de cutremurele care au avut loc în zonă.

Prefectul județului Galați, Dorin Otrocol, a declarat că a plecat spre satul Izvoarele, fiind însoțit de reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

Primarul comunei comunei Slobozia Conachi, Ion Neculau, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că apariția gropii nu ar trebui să fie un motiv de panică pentru localnici, susținând că fenomenul ar fi putut fi provocat de tasări ale solului, ca urmare a inundațiilor din luna septembrie.

Primarul a precizat că magazia sub care a fost descoperită groapa a fost construită pe o veche groapă de cereale care a fost apoi umplută cu pământ.

Din 23 septembrie și până la începutul lunii octombrie, în zona comunelor Slobozia Conachi și Schela din județul Galați s-au produs peste 260 de cutremure, dintre care peste 30 au avut magnitudini de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cele mai puternice seisme înregistrate la Galați în această perioadă au avut 3,9 grade și s-au produs în 29 și 30 septembrie și în 4 octombrie.

Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP) a instalat atunci în zona localităților Izvoarele, Slobozia Conachi și Negrea trei stații seismice portabile, pentru localizarea cu precizie a zonei unde se produc cutremurele, precum și echipamente de măsurare a deplasării faliilor cu rezoluție de un milimetru.

Totodată, în această perioadă au fost prezenți în zonă reprezentanți ai INFP.

Până în prezent, specialiștii nu au putut stabili cauza producerii cutremurelor.

Satul Izvoarele din comuna Slobozia Conachi s-a numărat și printre localitățile afectate de inundațiile produse în perioada 13 – 14 septembrie în județul Galați.