O groapă de gunoi din Vâlcea arde de opt zile, iar aerul e irespirabil în mai multe localități. Ministrul Mediului: „Oamenii nu sunt în pericol”

Publicat: 28 08. 2017, 17:47
Actualizat: 07 06. 2018, 02:37

„Depozitul era neconform și avea termen de sistare a activității în 16 iulie. Acest incendiu s-a aprins brusc și am multe suspiciuni în privința lui. Am informații din zonă că a fost depășit nivelul monoxidului de carbon”, a declarat, pentru Mediafax, Grațiela Gavrilescu.

Ministrul Mediului a precizat că va merge marți la Măldărești, alături de echipe de specialiști ale ministerului, dar și angajați de la Garda de Mediu și Agenția de Protecție a Mediului.

„Vreau să văd cu ochii mei acel depozit. Intenționez să merg în controale și la alte depozite”, a conchis ministrul Mediului.

Declarațiile ministrului Mediului vin în condițiile în care un incendiu izbucnit la depozitul de deșeuri din localitatea Măldărești, județul Vâlcea, nu poate fi stins de pompieri nici după opt zile de intervenție. Fumul gros face ca aerul să fie greu respirabil, fiind afectați oamenii din opt localități.

„Este vorba un incendiu care a izbucnit încă din data de 20 august. Sunt focare la adâncime mare și nu s-au putut lichida, până în momentul de față. Și în cursul zilei de astăzi avem două autospeciale acolo. Peste o sută de mașini cu apă au fost duse acolo, până în prezent. Colegii mei dau la o parte gunoiul și dau cu apă acolo unde sunt focarele. Vom continua intervențiile până când incendiul va fi lichidat. Nu știm, însă, când”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu,

Potrivit acestuia, incendiul a izbucnit în urmă cu opt zile, pompierii acționând în fiecare zi pentru lichidarea focarelor.

Intervenția este foarte dificilă deoarece ard gunoaie situate în adâncime, peste 100 de autospeciale cu apă ajungând la Măldărești până în prezent.

Sunt afectate opt localități pe o suprafață de circa 30 kilometri, printre care orașul Horezu, fumul de la incendiu făcând aerul greu respirabil.

„Localitățile din apropiere sunt afectate din cauza fumului. Groapa de gunoi este în apropierea orașului Horezu”, a mai declarat Popescu.

El a adăugat că un alt incendiu a izbucnit la Măldărești, tot în acest an, în luna martie, dar s-a reușit lichidarea încă din prima zi, în câteva ore.

„Acum, focul s-a extins mai mult și din cauza căldurii, arzând la adâncime mare”, a afirmat reprezentantul ISU Vâlcea.