O lege i-ar putea obliga pe români să-și întrețină părinții. Un nou proiect PSD stârnește controverse: „Legea recunoștinței între generații”

Publicat: 04 07. 2019, 08:48

Proiectul a fost depus la Camera Deputaților în 27 iunie, iar pe 1 iulie a fost prezentat în Biroul Permanent și înaintat la Senat, scrie Libertatea.ro.

Această „alocație” ar putea fi obținută prin decizie judecătorească, iar printre semnatarii proiectului se numără Marius Budăi, ministrul muncii, Nicolae Bădălău, ministrul economiei, Eugen Nicolicea și Florin Iordache.

Articolul 7 din proiectul PSD se numește „obligațiile copiilor majori de a-și întreține părinții”.

Alineatul al doilea stabilește chiar OBLIGATIVITATEA copiilor apți de muncă de a-și întreține „părinții inapți de muncă, aflați în dificultate, necesitând sprijin material”.

Pensia respectivă de întreținere ar fi calculată de instanță, în funcție de situația materială și familială a părinților și a copiilor.

Foto: Mediafax Foto / Andrei Pungovschi