O mamă beată se chinuie să iasă din șanț, în timp ce copilul îi ține sticla de bere. Fiica: „Iar ai băut? O să se aleagă praful de tine” – VIDEO

Publicat: 14 09. 2019, 18:03

Un șofer din Tămădău Mare, Călărași, a filmat o femeie care, fiind într-o stare de ebrietate avansată s-a prăbușit într-un șanț, de unde s-a ridicat cu greu. Șocant este faptul că fiul său părea obișnuit cu situația și aștepta ca mama lui să se ridice, în timp ce el îi ținea sticla de bere.

După ce a reușit să iasă din șanț, femeia și-a luat băiețelul de mână și și-a continuat drumul.

„De ce bei, Gabi, bere?”, o întreabă șoferul care a filmat-o.

„Am muncit, N-am bani. Trebuie să dau copilul la școală. Nu beau bere. În sticla de bere am suc”, răspunde femeia.

După câțiva pași mama este întâmpinată de fiica ei adolescentă care este vizibil deranjată de starea femeii: „Iar ai băut, mamă? O să se aleagă praful de tine”, se aude tânăra spunând.