O nouă dezvăluire marca Robert Turcescu: ”Gigi Becali mi-a propus să candidez la președinție”

Publicat: 30 10. 2014, 11:41

Turcescu a precizat că Gigi Becali i-a propus să candideze la președinție din partea Partidului Noua Generație, la alegerile din 2004.

”Pe domnul Becali îl întâlnisem de câteva ori în emisiunile pe care le realizam, îl urmăream în spațiul public unde era omniprezent și mi se părea destul de excentric, dar relativ bine intenționat. Îl întâlnisem și în particular o dată, la biroul lui de la Marriott, unde mă invitase să stăm de vorbă în anul 2004 despre o idee care mi se părea atunci, dar și acum, mai mult decât nepotrivită. Aceea de a candida la președinție din partea Partidului Noua Generație, pe care îl conducea. L-am refuzat politicos spunându-i că vreau să fac în continuare jurnalistică, a insistat, apoi am avut o ‘revelație’ care l-a făcut să renunțe. În anul 2004 nu împlinisem 35 de ani, vârsta minimă la care poți intra în cursa pentru președinție, potrivit Constituției. Aveam doar 29”, a explicat Robert Turcescu.

Realizatorul a povestit această întâmplare când vorbea despre un documentar despre Fundația Gojdu, pe care l-a realizat și al cărui finanțator a fost Gigi Becali. ”Vreau să-i mulțumesc încă o dată lui George Becali pentru generozitatea cu care a finanțat această producție, chiar dacă astăzi e destul de inconfortabil pentru unii să amintească de Becali”, a încheiat Turcescu.