O româncă a fost rănită în accidentul feroviar din Bavaria. Care este starea sa

Publicat: 10 02. 2016, 12:50
Actualizat: 10 02. 2016, 12:52

„Potrivit informațiilor primite în cursul acestei zile de către oficiul consular român din partea reprezentanților poliției locale, printre persoanele accidentate a fost identificată și o femeie de cetățenie română. În prezent, aceasta este internată într-o unitate medicală, starea sa fiind gravă, dar stabilă”, a precizat miercuri MAE, la solicitarea MEDIAFAX.

De asemenea, Consulatul General al României la Munchen este în permanentă legătură cu familia femeii și cu reprezentanții spitalului în care aceasta este internată, fiind pregătit să acorde asistență consulară de specialitate, în limita competențelor legale, potrivit sursei citate.

În urma coliziunii frontale a două trenuri, în landul Bavaria, 11 persoane și-au pierdut viața, și peste 80 de persoane au fost rănite în accident, dintre care 18 se află în stare gravă. Alte 63 au răni minore, a precizat poliția din Bavaria. La bordurile ambelor trenuri se aflau 150 de persoane în total.

Cele două trenuri s-au ciocnit frontal, marți dimineață, în apropiere de orașul Bad Aibling, la 60 de kilometri sud-est de Munchen, în zona râului Mangfall, între stațiile Holzkirchen și Rosenheim.

Coliziunea dintre cele două trenuri s-ar fi produs dintr-o eroare umană, a declarat o sursă apropiată anchetei pentru DPA, potrivit primelor concluzii ale investigației.