O tânără de 24 de ani a fost atacată cu un cuțit și violată de un individ în Petroșani. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile

Publicat: 23 01. 2023, 15:44
Actualizat: 23 01. 2023, 17:08

This browser does not support the video element.

O tânără de 24 de ani din Petroșani a fost violată de un individ care avea asupra lui un cuțit și a amenințat-o cu moartea. Femeia a fost dusă apoi cu forța într-o zonă întunecată și obligată să întrețină relații sexuale cu acesta. Bărbatul în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru viol.

Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază în Municipul Petroșani. Femeia în vârstă de 24 de ani se deplasa pe strada 1 Decembrie 1918 din localitate, când a fost abordată de către un bărbat, care sub amenințarea unui cuțit și sub amenințarea cu moartea, a condus-o forțat pe strada Ștefan Octavian Iosif din municipiul Petroșani, unde, într-o zonă întunecată, a întreținut cu aceasta relații sexuale.

„La ora 19:40, victima a fost abordată de către bănuit în timp ce aceasta ieșea din incinta unei unități alimentare, după care bărbatul prin constrângere și amenințare a condus victima într-un loc retras în spatele unor garaje de pe strada Ștefan Octavian Iosif din municipiul Petroșani.

După săvârșirea faptei, victima a fost lăsată să plece și aceasta însoțită de către tatăl său, s-a prezentat la ora 20:50, la sediul Poliției Municipiului Petroșani unde au depus o plângere în acest sens.

Autorul, în urma audierilor, și-a recunoscut fapta, în prezent aflându-se în arest. Acesta este cunoscut cu antecedente penale pentru trafic de droguri.”, transmite Poliția.

Bărbatul de 40 de ani din Petroșani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru viol.

”În urma cercetărilor investigative efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Municipiului Petroșani, a fost depistat și identificat autorul faptei, în persoana unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Petroșani, care a fost reținut pentru 24 de ore, iar în data de 22 ianuarie 2023, acesta a fost prezentat procurorului de caz cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și de arestare preventivă. La data de 22 ianuarie 2022, instanța a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani și a admis arestarea inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de viol”, anunță IPJ Hunedoara.