Oltean (PDL) crede că premierul Tăriceanu va pierde în fața lui Băsescu și în cazul Nicolai

Publicat: 15 02. 2012, 11:44
Actualizat: 10 03. 2012, 10:27
Președintele PDL Bistrița-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, că premierul Călin Popescu Tăriceanu va pierde, din nou, în fața președintelui Traian Băsescu și în cazul Norica Nicolai, așa cum s-a întâmplat cu Varujan Vosganian, Adrian Cioroianu sau Tudor Chiuariu.

Președintele PDL Bistrița-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, că premierul Călin Popescu Tăriceanu va pierde, din nou, în fața președintelui Traian Băsescu și în cazul Norica Nicolai, așa cum s-a întâmplat cu Varujan Vosganian, Adrian Cioroianu sau Tudor Chiuariu.

"Precedentele situații în care președintele României a avut un punct de vedere față de numirea unui ministru s-au dovedit a fi, de fiecare dată, întemeiate. Președintele nu a susținut numirea domnului Vosganian ca și comisar european, iar Comisia Europeană l-a respins. Președintele a refuzat să-l numească pe actualul ministru de Externe, Adrian Cioroianu, considerând că nu are abilitățile necesare pentru a fi ministru și toată lumea constată că a avut dreptate, inclusiv primul ministru. Președintele a atenționat și în ceea ce îl privește pe ministrul Tudor Chiuariu că reprezintă interesele unor clanuri. Primul ministru nu a ținut cont de acest avertisment, iar ulterior s-a dovedit întemeiată atitudinea președintelui?, a declarat Oltean, vineri, într-o conferință de presă.

Oltean a reiterat ideea că PDL susține punctul de vedere al președintelui României și crede că argumentele sale sunt de natură a refuza numirea Noricăi Nicolai în funcția de ministru al Justiției.

"Primul ministru se încăpățânează să-și urmeze propriul orgoliu. Eu cred că președintele își va menține punctul de vedere și mi se pare unul corect și că premierul Tăriceanu va trebui să se reorienteze și să facă o nouă nominalizare. Este regretabil că, în asemenea situații, primul ministru nu are o consultare cu președintele României pentru a identifica formula cea mai bună și pentru unul, și pentru celălalt. Orgoliile primului ministru se dovedesc a fi până la urmă nejustificate și în această situație vom fi și de data aceasta", a declarat Ioan Oltean.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro