Olteanu:Ultimul președinte care n-a avut nimic de învățat a fost în ’89, ăsta sper să scape cu viață

Publicat: 15 02. 2012, 10:06
Actualizat: 03 06. 2012, 21:23
Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a afirmat, întrebat despre declarațiile "rasiste" ale lui Traian Băsescu la adresa unei ziariste, că ultimul președinte care nu a avut nimic de învățat a fost împușcat în decembrie 1989 și că speră ca actualul șef al statului să scape cu viață.

Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a afirmat, întrebat despre declarațiile "rasiste" ale lui Traian Băsescu la adresa unei ziariste, că ultimul președinte care nu a avut nimic de învățat a fost împușcat în decembrie 1989 și că speră ca actualul șef al statului să scape cu viață.

Bogdan Olteanu a spus, vineri, la campania de măsurare a sănătății civice, a stressului rasial, că toată lumea are câte ceva de învățat.

Întrebat despre afirmațiile președintelui Traian Băsescu la adresa unei ziariste de acum câteva luni, pe care a făcut-o "țigancă împuțită", Olteanu a spus că nu există persoană care să le știe pe toate, deci și șeful statului mai are de învățat. "Ultimul președinte care nu a avut nimic de învățat a fost împușcat în decembrie 1989, ăsta sper să scape cu viață", a afirmat Olteanu.

El a răspuns la chestionarul de testare a sănătății civice, spunând că nu există nicio legătură între romi și infracțiuni, pentru că nu numai țiganii săvârșesc infracțiuni. Întrebat dacă ar dori să trăiască într-un oraș în care sunt și romi, Olteanu a spus că vrea să trăiască într-un oraș curat și frumos și oricine dorește să trăiască alături de el este invitat, indiferent dacă este sau nu de etnie romă.

"Rasismometrul este un instrument de verificare a sănătății civice, care indică valorile acceptării celorlalți. Dacă îndrăznești să te supui unui test al propriei sănătăți civice, vino la o consultație gratuită într-una din zilele de 10, 11 și 12 august, în fața Teatrului Național București. Nu vei fi singurul", îndeamnă coordonatorul campaniei, reprezentanta Romani Criss, Cezara David. (Mediafax)