Om de afaceri reținut după ce a condus băut, deși avea permisul suspendat, și a încercat să mituiască un polițist cu 15.000 de euro

Publicat: 09 05. 2013, 12:27
Actualizat: 25 06. 2013, 21:57

Un om de afaceri din București, motociclist de performanță, care a fost prins la volan deși are permisul anulat și se afla sub influența alcoolului, a fost reținut de procurorii DNA după ce a fost prins când îi dădea bani polițistului care l-a prins în trafic și căruia îi promisese 15.000 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de DNA-Serviciul Teritorial Ploiești, bărbatul reținut pentru dare de mită se numește Daniel Vârgolici, el fiind asociat și administrator al unei societăți comerciale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform DNA, luni omul de afaceri a promis suma de 15.000 de euro unui subofițer care lucrează la Biroul Rutier de la Poliția municipiului Buzău (denunțător în cauză), pentru ca acesta să nu întocmească formalitățile legale de constatare a infracțiunilor săvârșite de el la regimul circulației.

Bărbatul, Daniel Vârgolici, în vârstă de 39 de ani, fusese prins la volanul unei mașini, în noaptea de 5 spre 6 mai, la Buzău, în condițiile în care avea permisul de conducere anulat și era sub influența băuturilor alcoolice.

După două zile, Vârgolici i-a dat polițistului 1.800 de euro și 1.000 lei, promițându-i acestuia că ulterior îi va da și diferența de bani până la 15.000 de euro. Bărbatul a fost prins în flagrant când dădea banii și a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de dare de mită, iar joi este dus la Tribunalul Prahova cu propunerea de arestare preventivă.

La instrumentarea cauzei, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au colaborat cu angajați ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, omul de afaceri a fost prins în municipiul Buzău în timp ce se îndrepta spre București la volanul unui autoturism Audi. El a fost oprit de un subofițer de la Poliția Rutieră Buzău care a constatat în urma controlului că bărbatul are permisul anulat de mai mulți ani și că, în plus, se afla sub influența alcoolului, la etilotest rezultând o concentrație alcoolică de 1,23 mg alcool per litru în aerul expirat.

Daniel Vârgolici practică motociclismul de performanță, iar potrivit unui site de profil el a intrat în lumea motocicliștilor în anul 2005, practicând motocisclism de viteză pe aeroporturi, în cadrul Federației Române de Motociclism.