OMS este precaută faţă de vaccinul împotriva COVID-19 pe care îl dezvoltă Rusia

Publicat: 04 08. 2020, 18:51
Actualizat: 06 04. 2021, 17:44
OMS este precaută faţă de vaccinul împotriva COVID-19 pe care îl dezvoltă Rusia / Sursă FOTO: https://media.defense.gov

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este precaută față de viitorul vaccin pe care cercetătorii ruși au anunțat că îl vor produce. OMS a subliniat că trebuie respectate toate fazele de testare înainte de a putea obţine autorizaţia, scrie EFE.

Există sute vaccinuri în proces de testare

„Există în prezent sute de vaccinuri (împotriva COVID-19) în proces de testare şi trebuie să îndeplinească toate normele şi reglementările prevăzute pentru a fi aplicate în siguranţă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, în cadrul unei conferinţe de presă. Oficialul OMS a mai spus că în unele ocazii „sunt raportate descoperiri care ulterior întârzie, pentru a parcurge toate fazele necesare” şi a putea fi aplicate pe scară amplă.

Potrivit ministrului rus al Sănătății, Mihail Muraşko, la 1 august că Centrul naţional de studii epidemiologice şi microbiologice Gamalei a încheiat testele pentru vaccinul său împotriva noului coronavirus ce cauzează boala COVID-19, astfel încât a început etapa de înregistrare a produsului.

Potrivit OMS, va fi nevoie de cel puţin un an şi jumătate până va obţine un vaccin împotriva COVID-19, cu taote că progresele rapide înregistrate de ţări ca Rusia, SUA, China sau Marea Britanie au alimentat speranţa unei reduceri a acestei perioade, în contextul unei pandemii care este departe de a fi depăşită.

Raed Arafat: E important ca oamenii să se vaccineze împotriva gripei sezoniere, altfel am putea să ne trezim cu fenomenul COVID-flu

Șeful DSU, Raed Arafat, explică deschis că apariția unui vaccin anticoronavirus nu va rezolva imediat situația și îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze împotriva gripei de sezon, pentru a reduce riscul de infectare.

„Cum au zis și cei de la OMS, până nu vedem vaccinul noi suntem obligați să ne pregătim. Chiar dacă apare vaccinul, noi trebuie să știm că vaccinul nu va rezolva instantaneu situația pentru că ai nevoie de sute de milioane de doze ca să oprești răspândirea.