Oprescu, despre preluarea Metrorex: Un proces complex și firesc, ca în marile capitale europene

Publicat: 05 09. 2012, 18:49
Actualizat: 26 06. 2013, 08:45

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că preluarea Metrorex este un proces complex și totodată firesc, pentru a exista și în București, ca în toate marile capitale europene, o singură autoritate care să gestioneze un sistem de transport public integrat.

„Vorbim despre un proces complex, care implică detalii tehnice, legislative, decizionale, administrative și financiar-bugetare”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, primarul general Sorin Oprescu, precizând că „este firesc ca, și în București, ca în toate marile capitale europene, să existe o singură autoritate care să gestioneze un sistem de transport public integrat”.

Potrivit primarului general, o echipă de lucru, formată din reprezentanți ai municipalitatii și experți ai Guvernului, analizează îmbunătățirea calității și performanța serviciului de transport public în Capitală, unul dintre punctele de pe agenda de lucru fiind preluarea de către Primărie a Metrorex.

Guvernul va decide în perioada următoare trecerea Metrorex de la Ministerul Transporturilor în subordinea Primăriei Capitalei, va începe procedurile de privatizare la CFR Marfă și va introduce management privat la Tarom, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta, la începutul ședinței de Guvern.

„În Guvern o să adoptăm în perioada imediat următoare câteva măsuri pe care demult trebuia să le adoptăm. Prima dintre ele ar fi trecerea metroului la primăria Municipiului București, pentru că trebuie continuate investițiile. S-a vorbit destul de mult de tronsonul spre Drumul Taberei și ăla trebuie continuat, dar trebuie nu să spunem noi de la minister, pe tot felul de interese obscure, cum săpăm în șapte direcții metrou și de fapt nu terminăm nicăieri. Trebuie Primăria Generală, cu sprijin de la Guvern și cu propriile forțe, pe baza mandatului pe care îl au de la cetățeni, să continue prioritizarea. Întâi fac linia spre Drumul Taberei și, după aceea, cea spre Pantelimon. Săpăm în șapte locuri de șapte ani și o să terminăm în 70 de ani”, a afirmat Ponta.