Orașul din România desemnat de UE „destinație europeană de excelență”

Publicat: 15 10. 2017, 11:47

Orașul Suceava a câștigat această cursă, într-un proiect al Comisiei Europene, fiind singurul obiectiv turistic cu expoziții pe ruine, potrivit ONE

Cetatea de Scaun a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, domn al Moldovei între 1375 și decembrie 1391, iar apoi a fost întărită de Ștefan cel Mare pentru a rezista atacurilor otomane. În prezent, Cetatea este cel mai vizitat obiectiv din Suceava, fiind și singura atracție turistică din România care are expoziții pe ruine.

Una dintre principalele puncte de atracție este una dintre camere, unde vizitatorii se pot costuma,virtual, în haine medievale boierești; te așezi în fața panoului, cu ajutorul unui buton îți alegi vestimentația, iar apoi faci poză. Zidurile au fost restaurate recent cu 15 milioane de euro, fonduri europene.

Zidurile Cetății au fost restaurate cu fonduri europene în valoare de 15 milioane de euro

Tot în Suceava puteți vizita Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou, cu biserica Sfântul Gheorghe, obiectiv UNESCO, iar la 30 de km distanță este Gura Humorului, de unde mai faceți puțin până la faimoasele mănăstiri Voroneț, Sucevița, Moldovița și Putna.