Orașul din România în care câinii au nevoie de bilet de autobuz

Publicat: 14 10. 2015, 16:59

Potrivit unui regulament privind deținerea câinilor și accesul persoanelor însoțite de câini în municipiul Cluj-Napoca aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, în Consiliul Local, accesul câinilor în mijloacele de transport în comun este permis doar dacă deținătorul animalului achită și compostează un bilet de călătorie și pentru acesta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Persoana însoțită de câine va alege cea mai liberă zonă a mijlocului de transport în comun și va evita orele de vârf și mijloacele de transport aglomerate. Se va considera mijloc neaglomerat acela prin care numărul de călători permite ținerea câinelui la cel puțin un metru de ceilalți călători. Câinele trebuie îngrijit și educat pentru a nu provoca deranj pentru restul călătorilor”, se arată în regulament.

În același document este prevăzut și faptul că într-un mijloc de transport în comun va putea urca doar un câine însoțit de deținător.

„Câinii de talie medie și mare vor avea lesă și vor purta botniță, iar câinii de talie mică vor fi ținuți în lesă, în brațe sau în cușcă ori în geantă de transport”, se mai arată în regulament.

Totodată, consilierii locali au aprobat și faptul că deținerea unui câine în apartament nu poate face obiectul impunerii de taxe ori cheltuieli în sarcina proprietarului sau deținătorului.

Regulamentul aprobat de consilierii locali clujeni intră în vigoare de săptămâna viitoare.