Ovidiu Tender, condamnat la 11 ani și patru luni de închisoare, iar Marian Iancu la 13 ani și opt luni. Sentința nu este definitivă

Publicat: 16 12. 2014, 17:30

Acest dosar zace pe rol de 8 ani și trei luni. În acest dosar Tender și Marian Iancu sunt acuzați de procurori de preluarea ostilă și spolierea companiei CAROM. La finalul procesului, procurorul de caz al DIICOT a solicitat instanței să constate că una dintre infracțiunile de care e acuzat Tender s-a prescris. 

În urmă cu o săptămână Tribunalul a amânat pronunțarea sentinței în dosarul în care este judecat omul de afaceri Ovidiu Tender. La ultimul termen de judecată, procurorul de ședință al DIICOT a solicitat instanței să constate că infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată Tender s-a prescris, ceea ce înseamnă că este posibil să nu mai fie condamnat pentru asta. Tender este însă acuzat și de abuz în serviciu, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat. Gândul a publicat în premieră rechizitoriul acestui dosar în care Tender a fost apărat chiar de către premierul Victor Ponta, dar și motivele pentru care dosarul a fost amânat.