Panică la Gherla: gheața patinoarului din oraș S-A SPART, mai multe persoane au căzut în lac. Explicațiile primarului

Publicat: 03 01. 2015, 15:04

Incidentul a avut loc vineri seară, la patinoarul din Gherla, amenajat pe un lac, după ce gheața de la mal s-a spart.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Simona Vîrci, polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cine este vinovat de producerea incidentului.

„Polițiștii fac verificări pentru a se identifica circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul și pentru a se stabili dacă se întrunesc elementele constitutive ale vreunei fapte penale”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Simona Vîrci.

Contactat de MEDIAFAX, primarul municipiului Gherla, Marius Călin Sabo, a declarat că în zona în care gheața s-a rupt apa are o adâncime de 30-40 de centimetri.

„Acolo apa are 30-40 de centimetri, noi nu putem stăvili dorința unor copii de a patina și nu au răbdare ca apa să înghețe la mal”, a spus Marius Călin Sabo.

În urma incidentului, patinoarul a fost închis, iar persoanelor care au cumpărat bilete li s-a returnat contravaloarea acestora. De asemenea, nu au fost depuse plângeri în acest caz și nu a fost solicitată intervenția Ambulanței.

Primarul din Gherla a refuzat să precizeze de ce oamenilor care au intrat pe patinoar vineri seară li s-au dat bilete, deși apa nu era înghețată suficient.

Regia care administrează patinoarul din Gherla se află în subordinea primăriei.